VIDEO INTERVIU | Burleanu: „Dacă naționala se califică la turneul final, un centru regional se va numi Generația Euro 2016”. Cine e jucătorul cu care s-a sfătuit

  • Publicat:
  • Actualizat:

În cea mai aglomerată săptămână de când a devenit președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a acceptat dialogul cu ProSport. Acesta a vorbit deschis despre primele de la națională, Chivorchian, secretarul general asociat „Cooperativei”, înțepându-l din când în când pe Mircea Sandu, fostul președinte FRF. Burleanu a dezvăluit faptul că, alături de Ciprian Marica, a stabilit ca în cazul unei calificări la Campionatul European, unul dintre centrele regionale va purta denumirea de „Generația Euro 2016”. Interviul cu președintele FRF va putea fi citit în trei părți.

Minutele trec încet în biroul celui care conduce, de jumătate de an, Federația Română de Fotbal. Se instalează camera, iar în tot acest timp sunt dezbătute subiecte aparent mici, menite să îl acomodeze pe Răzvan Burleanu cu reporterii ProSport. Dar și invers. E curios de ce presa continuă să vină și să stea în fața federației. E empatic cu cei care pierd ore întregi pentru un cadru și o declarație de niciun rând. E relaxat și zâmbitor, chiar dacă vorbește despre cum nu crede că își va lua concediu anul acesta: „Dacă am timp liber? Va trebui să îmi întrebați familia, care probabil vă va spune că nu”, se amuză acesta. Odată pusă lavaliera, devine serios. Rar i se poate citi ceva pe chip.

Primele întrebări adresate lui Răzvan Burleanu sunt legate de o posibilă plecare a lui Pițurcă, subiectul principal al ultimelor săptămâni. Ca un făcut, situația a fost lămurită la puțin timp după plecarea reporterilor ProSport de la Federația Română de Fotbal. Puteți citi aici începutul interviului. În continuare, vă prezentăm discuția cu președintele FRF, în care acesta comentează o posibilă implicare în politică, dezbate acuzele de cămătărie aduse unui consilier personal și explică felul în care decurge colaborarea cu un personaj asimilat „Cooperativei” din fotbal.


Răzvan Burleanu a venit la conducerea FRF după 24 de ani în care Mircea Sandu a condus fotbalul românesc la „Casa Fotbalului”

„Există o anchetă în interiorul federației”

ProSport: Cum credeți că a fost posibilă sau cum explicați scurgerea de informații confidențiale din federație? Coincide oarecum cu venirea echipei dumneavoastră. Înainte nu existau astfel de episoade. Ne referim aici la contractul selecționerului.
Răzvan Burleanu: Nu știu, nu am cunoștință de așa ceva. Și chiar vă rog să mă credeți, fiindcă am rămas și eu foarte surprins să aflu că acel contract a apărut. Eu sunt deschis ideii ca aceste sume să fie făcute publice. Pe de altă parte, atât timp cât contractul era unul confidențial, am rămas surprins că el a apărut și chiar în momentul de față avem o anchetă în interiorul federației, fiindcă sunt două părți care puteau să aibă acces la acest contract: pe de-o parte Victor Pițurcă, pe de altă parte FRF.

Nu pare tocmai în interesul domnului Pițurcă să apară acel contract. Automat, vina se mută în cadrul federației…
Exact, cert. Noi, practic, în momentul de față, ne uităm să vedem care este canalul prin care s-a scurs această informație. Nici eu nu aveam vreun interes. Sunt o persoană care își asumă lucrurile și le prezintă. Fie într-o conferință de presă, fie într-un interviu.

A existat o anchetă asemănătoare când contractul lui Mircea Sandu a apărut în presă?
Cert.

Și s-a aflat cine din federație l-a dat presei?
Nu, nu am aflat încă.

(are loc o tăcere de câteva secunde, unul dintre reporteri îi adresează o altă întrebare, dar este întrerupt pentru a oferi explicații suplimentare)

De ce? Acel contract a ajuns pe mâinile mai multor persoane. La domnul Pițurcă nu este aceeași situație, contractul său nu a fost discutat în cadrul Comitetului Executiv, astfel că nu poți să te gândești că cineva de acolo l-ar fi oferit, așa cum ne gândim la cazul contractului lui Mircea Sandu. A fost inclusiv înregistrat la notariat, iar mult mai multe persoane au avut acces la el. Nu vreau să fac pe polițistul, dar mă interesează în momentul în care ajung în presă astfel de informații.

De la Generația de aur, la generația lui Mutu și Chivu. E timpul pentru Generația Euro 2016

Domnule Burleanu, avem prime de punct la echipa națională, unele de care se bucură jucătorii, dar nu și staff-ul…
Discuțiile despre prime au fost stabilite cu jucătorii echipei naționale și sunt confidențiale.

Sigur, nivelul lor este confidențial. Dar faptul că există prime de punct…
(întrerupe reporterul, e foarte serios și incomodat de întrebare) Discuția este una mult mai amplă. În primul rând, am avut surpriza să aflu că echipa națională nu beneficia de un sistem de monitorizare și analiză video. Acesta a fost, practic, unul dintre primele contracte pe care le-am semnat. Pentru că dacă vrei să te califici la Campionatul European și tu nu ai acces la tehnologie, atunci chiar îți este interzisă această calificare. După aceea, am avut surpriza să aflu că la antrenamente se folosesc tot felul de vechituri, ca să spunem așa. Un zid de fier și așa mai departe. (râde, dar se îndepărtează din ce în ce mai mult de subiect) Da, mi s-au părut lucruri de necrezut că pot exista la acest nivel.

Ați echilibrat dotarea staff-ului cu primele jucătorilor, așadar…
Nu, nu, nu. Să merg mai departe. Echipa națională nu beneficia de nicio condiție de refacere. De aceea am achiziționat acele camere speciale, pentru o refacere mult mai rapidă. Concluzionând, noi, ca administrație a FRF, am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere și aici deschidem și subiectul premierii sportivilor, jucătorilor noștri. Am făcut tot ce ne-a stat în putere, astfel încât să facem posibilă această calificare. Mai mult decât atât, am rămas profund surprins să aflu că jucătorii erau foarte interesați de proiectele Federației Române de Fotbal. Deci nu a fost o discuție, să spunem, pe sume de bani. Din contră, au fost foarte interesați de ceea ce face Federația Română de Fotbal pentru dezvoltarea fotbalului românesc, au fost foarte interesați de centrele regionale, astfel încât, împreună cu Ciprian Marica, am agreat ca în cazul acestei calificări care se creionează în momentul de față la Euro 2016, primul centru regional să poarte numele acestei generații, Generația Euro 2016, dar și alte lucruri pe care o să le vedeți în perioada următoare.

(ritmul discuției este alert, e dificil să intervii cu o remarcă)

Prin urmare, nu a fost o presiune și mă bucur că mă întrebați acest lucru, pentru că de foarte multe ori se discută doar despre informații care ajung pe surse și nicidecum despre informații care să fie verificate sau informații oficiale. Și, în același timp, am pus la dispoziția echipei naționale toate aceste lucruri pe care le-am enumerat anterior, fiindcă am reușit să drămuim numai bine banii, care înainte se duceau în alte direcții, să spunem incorecte sau ilegale. Altfel spus, federația nu-ți mai ia prime pentru non-calificare și toți banii se duc spre jucători (aluzie, desigur, la Mircea Sandu și la premierea sa de după ratarea calificării la Campionatul Mondial).

(unul dintre reporteri încearcă să îi adreseze o întrebare, dar este dificil de întrerupt discursul său)

Staff-ul tehnic este ținut de niște contracte. Atât timp cât ai un contract cu clauze foarte clare, atunci nu poți să faci altceva decât să le respecți.


Răzvan Burleanu are planuri mari pentru 2016: pe lângă o participare la un turneu final a naționalei, acesta vrea ca unul dintre centrele regionale să poarte o denumire ciudată: „Generația Euro 2016”

„De ce să fie deranjați cei din staff că nu au prime?”

În cazul acesta cum comentați faptul că cei din staff sunt nemulțumiți de faptul că nu beneficiază de aceleași prime de punct, așa cum o fac jucătorii?
Pai dacă sunt deranjați și aceasta este reacția lor, atunci practic trebuiau să fie deranjați în momentul în care au semnat contractele. Dacă la vremea respectivă nu au fost deranjați, de ce să fie acum? Ai contracte, ai clauze inclusiv de premiere în cazul calificării… În timp ce jucătorii nu au asemenea contracte și știți foarte bine. Aceste înțelegeri, între federație și echipă, se întâmplă înainte de demararea unei campanii.

Îi tot numiți eroi pe jucătorii naționalei, ați spus că unul dintre centrele regionale va purta numele „Generația Euro 2016”. Vi se pare o realizare atât de mare o calificare la Campionatul European, cu un sistem de așa natură încât se califică aproape oricine și grupa pe care o avem?
În mod cert! Să ne uităm la rezultatele care s-au întâmplat, rezultate despre care putem spune că erau total neașteptate. Putem să ne referim la meciul din Ungaria, când a câștigat Irlanda de Nord. Chiar dacă la prima vedere pare că avem o grupă accesibilă, calificarea noastră nu s-a jucat. În mod cert faptul că se califică 24 de echipe în loc de 16 îți conferă un avantaj mai mare.

Citește mâine, pe prosport.ro, partea a doua a interviului cu Răzvan Burleanu, în care va vorbi despre consilierii săi, unul dintre ei fiind acuzat de cămătărie. Mai mult, președintele FRF discută despre rolul unui personaj din federație care aparține „Cooperativei”

Cristian Scutariu / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×